Pe măsură ce trece timpul, privilegiul de a afirma că cineva este primul care a realizat ceva, în special în domeniul medicinei, pare să fie din ce în ce mai slab. Într-o perioadă în care egalitatea dintre femei și bărbați era doar ceva spre care să aspirăm, doctorul Sofia Ionescu, născută Sofia Ogrezeanu, a devenit prima femeie neurochirurg, cu o carieră de peste 47 de ani de muncă devotată, între 1943 și 1990.
Statutul ei, deși dezbătut continuu timp de mai bine de trei decenii, a fost în sfârșit recunoscut în cadrul celui de-al 13-lea Congres Mondial al Federației Mondiale a Societăților de Neurochirurgie (WFNS) din Maroc, în 2005, încununând o evoluție care nu putea fi lăudată decât de sutele de pacienți care sunt încă în viață datorită mâinilor ei minunat de pricepute.
Această nominalizare oficială ca prima femeie neurochirurg a fost prezentată de dr. Irina Ogrezeanu și recunoscută de președintele Comitetului Femei în Neurochirurgie al WFNS, Yoko Kato. La această prezentare, audiența a inclus pe Prof. Edward Laws în calitate de președinte interimar al WFNS la acea vreme, Prof. Jacques Brotchi, care era președintele ales al WFNS, și Prof. Jose Martin Rodriguez.
Sofia Ionescu-Ogrezeanu s-a născut la Fălticeni, un orășel situat în nord-estul unei Românii zbuciumate, în anul 1920, o perioadă care a purtat amprenta Primului Război Mondial. Deși dorința tatălui ei era ca ea să devină o tânără educatoare, ea a decis că vrea mai mult de la viață, urmând exemplul altor medici din familia ei. Astfel, după ce a urmat cursurile Gimnaziului de Fete din Fălticeni, s-a transferat la București, la Școala de Fete „Maria Brâncoveanu”, de unde a putut aplica pentru a studia medicina în capitală. A urmat cursurile Facultății de Medicină Umană din București între 1939 și 1945.
Primii ei ani în clinică au fost sub influența celui de-al Doilea Război Mondial, ale cărui victime au umplut paturile fiecărui spital și au necesitat toate mâinile disponibile. Într-un interviu filmat, Sofia Ionescu povestește despre acel moment decisiv care a ajuns să îi modeleze întregul viitor și viețile celor mulți pe care i-a atins după prima operație. A fost sub supravegherea profesorului D. Bagdasar, care nu putea opera din cauza unei răni la unul dintre degete, când a efectuat prima sa intervenție chirurgicală, salvând viața unui băiețel de 8 ani aflat în comă cu un hematom intracranian extradural – când nimeni altcineva nici măcar nu ar fi îndrăznit să opereze.
Absolvind în 1945, s-a căsătorit cu doctorul Ionel Ionescu cam în aceeași perioadă. Viața ei de proaspăt căsătorită a avut o puternică legătură cu profesia, purtând semnele unui sacrificiu de sine și devotament cum rar se poate observa. Tânărul cuplu a locuit timp de 7 ani în spital, asigurând o gardă permanentă la urgențe. Ea nu a avut niciun concediu de odihnă timp de mai bine de 15 ani și doar o lună de concediu de maternitate după nașterea celei de-a doua fiice. Ea însăși declara că a operat cu o zi înainte de a da naștere primului ei copil. „Copiii mei nu au avut mamă. Eram aproape mereu obosită, lucram ore suplimentare la clinica pediatrică pentru a completa veniturile familiei” . Anul 1954 marchează devenirea ei ca specialist neurochirurg, o declarație în războiul continuu cu boala și moartea, care va culmina spre sfârșitul vieții ei ca șef de secție.
Deși mulți susțin că prima femeie neurochirurg din lume a fost Diana Beck, Sofia Ionescu a efectuat prima operație de succes pe o ființă umană vie în anul 1944. Activitățile Dianei Beck au luat amploare abia în anul 1947, când a înființat unitatea de neurochirurgie de la Spitalul Frenchay din Bristol, înainte de a deveni consultant la Spitalul Middlesex din Londra.
Sofia Ionescu, prima femeie neurochirurg din lume, s-a stins din viață la 88 de ani în primăvara anului 2008, lăsând în urma sa moștenirea unui destin excepțional pentru istoria neurochirurgiei moderne.
