Array

Şapte minuni ale lumii mai puţin cunoscute lumii. Una dintre ele este din România

- Advertisement -

Cu toţii știm despre atracțiile turistice, precum Colosseumul, Marele Zid Chinezesc și Taj Mahal. Dar în lume există şi alte obiective grandioase, despre care nu au auzit nici cei mai pasionaţi călători din lume. Şi acestea sunt demne de atenția noastră. Jurnalul Quora a publicat şapte minuni ale lumii necunoscute lumii până acum.

Marea Moschee Djené din Mali

1

sursa: http://www.adme.ru/

Moscheea Djené este cea mai mare clădire din argilă aluviară din lume. Situată în orașul vechi Djené, moscheea a fost inclusă, în anul 1988, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În acest moment, moscheea este închisă pentru turiști. Se crede că decizia a fost luată în anul 1996, după efectuarea la zidurile sale a unei sedinţe foto pentru revista Vogue.

- Advertisement -

 

Chand Baori din India

2

sursa: http://www.adme.ru/

Complexul arhitectural Chand Baori, situat în micul sat indian Abhaneri, este una dintre cele mai vechi și mai adânci fântâni în trepte din lume. Structura gigant, care seamănă cu un piramidă inversată, coboară în subteran cu peste 30 de metri, pe trei dintre pereții acesteia existând, într-o simetrie perfectă, 3500 de trepte, care duc spre apă – un mic lac de culoare verde tulbure. Oamenii de știință continuă să discute dacă fântâna a fost construită între secolele IX – XI sau în anii 600 înaintea erei noastre.

- Advertisement -

 

Palatul Parlamentului din România

3

sursa: http://www.adme.ru/

Palatul Parlamentului este unul dintre cele mai renumite monumente arhitecturale din București, construit în perioada Republicii Socialiste România. Palatul este considerat drept cea mai mare clădire administrativă civilă din lume, cea mai mare clădire a unui Parlamentului, precum și cea mai grea clădire administrativă din lume. Suprafaţa palatului este de 270 de metri pe 240 m, iar înălțimea – de 86 de metri. Partea subterană a clădirii coboară până la o adâncime de 92 metri. Palatul are 1100 de camere şi 12 etaje.

- Advertisement -

 

Podul Vechi din Bosnia-Herzegovina

4

sursa: http://www.adme.ru/

Podul pietonal peste râul Neretva din oraşul Mostar este o copie modernă a podului vechi, complet distrus de luptătorii croați în anul 1993. Podul din Mostar este un obiectiv al Patrimoniului Mondial UNESCO. Una din distracţiile tradiţionale ale turiștilor şi unul din mijloacele de câştig ale tinerilor din oraș o constituie săriturile de pe Podul Vechi în râul Neretva (înălțimea săriturii depinde de nivelul apei în râu – de la 24 până la 30 de metri).

 

Fortul Kumbhalgarh din India

5

sursa: http://www.adme.ru/

Fortul Kumbhalgarh este înconjurat de un zid unic, care, în antichitate, era cunoscut sub numele de „gardianul morții”. Lungimea acestuia este de 36 de kilometri, iar lăţimea ajunge, în unele locuri, până la 8 metri. Acesta se întinde, continuu, în jurul fortului şi l-a protejat secole întregi de intrușii invadatori. Pentru ridicarea lui a fost nevoie de un secol întreg – din secolul al XV-lea până în secolul al XVI-lea. În toată istoria războaielor, văzute de Marele Zid Indian, acesta nu a fost distrus şi nu a căzut pradă dușmanilor. Doar Marele Zid Chinezesc este mai mare decât „Gardianul Morții” sau „Ochii lui Mewar”, cum mai este numit Marele Zid Indian.

 

Moscheea şeicului Lotfollah din Iran

6

sursa: http://www.adme.ru/

Un monument remarcabil al arhitecturii persane din epoca Safevizilor, moscheea a fost construită în 17 ani (între anii 1602-1619). Aceasta este neobișnuită din mai multe motive, dar, în special, pentru faptul că nu are niciun minaret şi nici curte interioară. Probabil, moscheea nu a fost niciodată destinată publicului și a servit doar ca loc de cult pentru femeile din haremul Shah.

 

Fortul Derawar din Pakistan

7

sursa: http://www.adme.ru/

Derawar este o structură uimitoare în formă pătrată, care a fost construită în anul 1733. Cetatea este formată din 40 de bastioane, care se înalţă în deșertul pakistanez. Înălțimea zidurilor cetății, în unele locuri, ajunge până la 30 de metri, iar suprafaţa acesteia este de 1500 de metri. Puţini călători au auzit despre acest fort. Nici măcar toţi cetățenii pakistanezi nu ştiu despre existența lui.